POSTĂRI ANTERIOARE? CITEȘTE-LE ⇒
În curs de afișare...

E dintre noutăți și e Fanta!

Noua Fanta cu ZMEURĂ și FRUCTUL PASIUNII - o băutură carbogazoasă

     Acum aproximativ o săptămână am găsit în magazine acest nou tip de Fanta produs în România. După cum spun și reclamele, a trebuit s-o caut și s-o încerc și n-am rezistat să n-o gust și n-am mai avut material pentru blog.
    Sunt un mare băutor al sucurilor și am mai băut sucuri cu fructul pasiunii, dar ceva mai „naturale” de la MAAZA și RUBICON (într-o zi o să vă prezint și acestea, în ambele versiuni: cu bioxid de carbon la doză și fără la TETRA PACK 1 litru). 

La prima impresie nu mi s-a părut ca fiind cine știe ce; era foarte „acidulat” și nu avea vreun gust așa de sesizabil. L-am lăsat peste zi și și-a mai pierdut din bioxidul de carbon și a început să fie mai bun. Gustul este unul dulce, bun. E o asemănare între sucul de grefruit  și sucul de căpșuni de la Fanta prezent într-un timp (dacă nu mai e) și pe piața din România.

Ambalajul este unul plăcut și mi-a atras privirea. Primești destul de multe informații (mai multe poze în finalul articolului), iar la ingrediente observi că nu e doar Fanta Zmeură și Fructul pasiunii, ci e Fanta Portocală (doar e Fanta, nu trebuie să lipsească portocala, așa-i?), Zmeură și Fructul Pasiunii.
El e disponibil în mai multe versiuni, la PET (doze n-am văzut încă) de 0,5 litri, 2 litri și 2,5 litri.


Prețul variază în funcție de volum, iar un PET de 2 litri costă cam 4,5 lei, iar cel de 2,5 litri, 5,5 lei (cam acesta e prețul în hipermarket-urile Carrefour). Că tot vine vorba de locații, menționez că îl găsiți cam în toate hipermarket-urile (prin Mega Image nu l-am văzut, dar va apărea el și acolo; l-am văzut la Carrefour, câteva magazine de cartier, Auchan City și cam atât). Încet, încet va invada toate magazinele

Așadar e un suc bun, ediție specială, pe care-l recomand, dar nu m-a uimit prea mult, însă după 4,5 litri consumați din acesta, pot zice că aș mai bea! E propria mea părere!
Sper să vă placă!

Extra Info:

Compania Coca-Cola este cea mai mare companie de băuturi răcoritoare din lume, ce le oferă consumatorilor peste 500 de mărci de băuturi răcoritoare carbogazoase şi necarbogazoase. Pornind de la Coca-Cola, recunoscută ca fiind una dintre cele mai valoroase mărci din lume, portofoliul companiei cuprinde branduri în valoare de 16 miliarde de dolari, printre care se numără Diet Coke, Fanta, Sprite, Coca-Cola Zero, apă vitaminizată, Powerade, Minute Maid, Simply, Georgia şi Del Valle.

La nivel global, compania Coca-Cola este furnizorul numărul 1 de băuturi carbogazoase, cafea ready-to-drink şi sucuri de fructe şi nectaruri. Având cea mai mare reţea de distribuţie de băuturi răcoritoare din lume, consumatorii din peste 200 de ţări se bucură de băuturile companiei, consumul depăşind 1,9 miliarde de porţii pe zi.


Referitor la noua lansare, cei de la Coca-Cola, au declarat:

„Cu fiecare nouă lansare încercăm să stârnim imaginaţia şi creativitatea consumatorilor noştri. Fanta Zmeură şi Fructul Pasiunii continuă spiritul inovativ al iniţiativelor noastre şi oferă o nouă aromă consumatorilor săi, întotdeauna în căutare de experiențe noi” a declarat Iuliana Nedelcu, Marketing Activation Manager Sparkling Soft Drinks Romania & Moldova Coca-Cola.

Alte poze (inclusiv date nutriționale):

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Dacă ai ceva de spus, adaugă un comentariu!